O pauză binemeritată și un strop de înțelepciune.

large-7

Bună dragilor,

Am lipsit motivat o perioadă, însă m-am întors cu forțe proaspete și energie pozitivă molipsitoare pentru cei care mi-au rămas aproape🙂

Acum câteva luni am pornit într-o scurtă călătorie al cărei obiectiv a fost să mă redescopăr, plecând de la premiza că de mine depinde modul în care arată viața mea. Și, având un impuls de sinceritate, am ajuns la concluzia că mare parte din viață nu este așa cum îmi doresc, că încă mai pot lucra la ea, că încă mai pot face lucruri care să o aducă mai aproape de ceea ce îmi doresc. Am tot spus, și aici pe blog, dar și în viața personală, că alegerile ne definesc, vorbesc despre noi, ne caracterizează și ne reprezintă în fața lumii, fără să mai fie nevoie de cuvinte alese sau de prezentări pompoase. Ești cine ești datorită sau din cauza alegerilor pe care le-ai făcut sau le faci în fiecare moment. Și datorită acestor alegeri, mai reușite sau mai puțin potrivite, am ajuns într-un punct în care am decis că vreau să-mi iau viața în mâini așa cum nu am făcut-o niciodată de altfel, că vreau să fiu răspunzătoare în mod direct de acțiunile mele, că vreau să creez oportunități și nu să aștept ca ele să apară în calea mea. Și cumva, în toate aceste schimbări pe care le am în minte l-am inclus pe Dumnezeu și l-am făcut direct răspunzător de modul în care viața mea va arăta de acum încolo. Un fel de CEO al vieții mele. Și cred că a fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea. De ce spun asta? Pentru că o mulțime de lucruri minunate s-au întâmplat în ultima vreme. Și pentru că am așteptat ca viața mea să se schimbe pentru a putea împărtăși această uimitoare transformare cu voi, cei care îmi citiți postările și care îmi sunteți alături prin comentarii și mesaje. Cei dintre voi care mă citiți de la început știți că sunt o persoană directă, care spune lucrurilor pe nume, dar și o persoană optimistă. Îmi place să încurajez, să motivez și să inspir pe toți cei cu care mă intersectez pentru că toate lucrurile bune pe care le fac pentru alții se întorc în viața mea. E un lucru pe care l-am observat și pe care-l susțin. De aceea, vă recomand să nu țineți pentru voi faptele bune de care sunteți capabili, să nu vă fie teamă să vă atașați de cei din jur, să nu vă fie teamă să le spuneți oamenilor cu care vă întâlniți vorbe plăcute, frumoase și încurajatoare pentru că toate, mai devreme sau mai târziu, se vor răsfrânge în viața voastră.

Totuși, simțeam că pot fi mai mult, că pot face mai mult, că pot simți mai mult și aceste gânduri m-au determinat să aleg calea schimbării. O decizie bună, aș îndrăzni să spun, chiar dacă se conturează puțin mai greu și durează ceva mai mult până voi reuși să-mi dau seama dacă m-am schimbat în bine sau am doar această impresie.

Cum am procedat, poate mă veți întreba🙂 Ei bine, am început cu câțiva pași micuți și pe măsură ce lucrurile deveneau o rutină adăugam altele. Și uite așa, de la o listă cu câteva puncte am ajuns la aproape jumătate de caiet. Pentru că da, am ajuns să țin și un jurnal, nu unul virtual, ci un carnețel foarte simpatic în care îmi notez toate schimbările, ideile și obiectivele care simt că merită efortul meu. Vreau să împărtășesc cu voi câteva idei din jurnalul meu ca să vă dau motivația necesară să vă apucați de treabă🙂

pasi-mici-ganduri-mari

O să vă țin la curent cu noutățile din viața mea. Tare mult aș vrea să știu ce idei ați pus voi în practică, ce a funcționat și nu în cazul vostru. Deci, dacă doriți să împărtășiți ceva cu noi, puteți să-mi lăsați comment-uri la această postare.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s