Curajul de a fi TU!

f4495cd0c0eb66a396357a85b1f049f6

Am nevoie de timp ca să mă regăsesc – este gândul care ne trece tot mai des prin minte. Fie că suntem tineri, fie că suntem oameni maturi, cu toții ajungem în cele din urmă la concluzia că ne-am petrecut o mare parte din viață fiind ceea ce vor alții. Fiul / fiica perfectă, mama/tatăl perfect, sora/fratele perfect, iubitul/ iubita perfectă. Ne-am schimbat în funcție de așteptările celor din jur. Ca să fim acceptați ne-am înlăturat, conștienți fiind, originalitatea și unicitatea. Am acceptat rolul de copie fidelă a celor din jur, copie a modului de gândire, copie a modului de comportament, copie a modului de a fi. Ne-am săturat să tot jucăm aceste jocuri ale societății în care trăim, să purtăm aceste măști care ascund esența ființei noastre, însă nu facem nimic ca să ne retragem din joc. Luând decizia de a îndepărta aceste straturi poluante de pe noi și din interiorul nostru există două posibilități: te regăsești și continui de acolo sau nu mai găsești pe nimeni în locul tău și ești nevoit să te creezi. Indiferent de ce descoperi înăuntrul tău, un lucru e cert – trebuie să te decojești de straturile groase de false identități cu care societatea te-a „ premiat”.

Cu job-urile pe care le avem, cu stresul amplificat tot mai mult de acțiunile și deciziile noastre, cu presiunea acută din partea părinților, soțului /soției, șefului nu este de mirare că ne simțim sufocați. Nu mai știm care ne sunt visele, obiectivele. Ne întrebăm tot mai des care este rolul nostru pe pământ, care este sensul vieții noastre. Suntem copleșiți de lucruri mărunte transformate peste noapte în probleme uriașe cărora nu le mai putem face față. Nu mai știm cine suntem cu adevărat. Nu mai avem siguranța că visele ne aparțin nouă sau celor din jur. Nu mai realizăm cât de profundă este schimbarea cauzată de cei din jur, de temerile tale. Ne simțim prinși într-o buclă a timpului fără vreo putere de a ne smulge din acel iureș. Și până într-un punct chiar suntem niște prizonieri. Însă nu ai lumii din care facem parte. Nu ai societății care ne împovărează tot mai mult. Nu ai oamenilor care ne înconjoară și care refuză să ne accepte așa cum suntem.

Suntem prizonierii propriei lașități. Ne plângem, însă nu luăm măsuri. Ne simțim comozi în mijlocul mizeriei create de noi. Am acceptat ca părerea celor din jur să conteze pentru noi. În fiecare zi mai mult. Până ce am devenit alții. În întregime. Ne privim în oglindă și ne întrebăm cine este străinul cu chipul ridat și păr alb care nu-și mai poate îndrepta umerii. Ne întrebăm cine este străinul care își pleacă privirea în fața provocărilor și îngenunchiază în fața eșecurilor. Ne întrebăm cine este străinul cu suflet golit de vise, de speranță, de țeluri. Cine este el? Cine a fost el? Cum a ajuns în acest fel?

Este nevoie de curaj pentru a ne regăsi. Pentru a ajunge la concluzia că este necesar să ne regăsim. Pentru a conștientiza că ne-am pierdut undeva pe drum. Este nevoie de curaj pentru a privi în sufletele noastre, a înțelege unde am greșit și a îndrepta și corecta erorile făcute. Este nevoie de curaj pentru a înțelege că nu poți fi fericit atât timp cât atârni de o ață subțire numită părerea celor din jur.

Întrucât suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu suntem perfecți așa cum suntem. Nu avem nevoie de „îmbunătățiri” și nici de confirmări din partea celor din jurul nostru. În schimb, avem nevoie de confirmarea lui Dumnezeu în permanență. Nu avem nevoie să ne schimbăm pentru alții, ci pentru noi, dacă simțim această necesitate. Nu trebuie să ne rușinăm pentru că nu suntem la fel de frumoși, inteligenți, bogați sau de succes ca alții. În felul nostru, unic și simplu, suntem la fel de valoroși ca și ceilalți. Nu avem nevoie să ni se valideze deciziile, acțiunile, gândurile sau sentimentele. Cel puțin nu de către semenii noștri. Singurul care o poate face este Dumnezeu. Atât timp cât suntem buni unii cu ceilalți, atât timp cât ne acceptăm și ne iubim așa cum suntem, atât timp cât ne ajutăm și ne încurajăm unii pe alții trăim fără presiune, fără stres, fără convingerea că suntem „ nimeni” în lumea noastră.

Nu suntem „ nimeni”. Dimpotrivă. Suntem cineva. Suntem copiii lui Dumnezeu, indiferent de frumusețea cu care am fost înzestrați, indiferent de mentalitatea moștenită, indiferent de calitățile sau defectele pe care le avem. Pentru Dumnezeu acestea sunt lucruri mărunte care nu merită nici măcar un gând. De ce să ne stricăm întreaga viață din cauza grijilor și a gândurilor că nu suntem plăcuți de alții? De ce să ne ascundem o viață întreagă adevăratul Eu? De ce să-mi lipsesc de culoare și veselie zilele ?

Este nevoie de curaj pentru a lua decizia potrivită. Și determinare. Și o doză mică de încăpățânare atunci când lucrurile nu vor ieși în felul dorit de voi. Nu vă speriați! Nu dați înapoi! Acceptați-vă și iubiți-vă pentru ceea ce sunteți și veți primi același lucru din partea celor din jur.

sursa foto: Pinterest

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s