Intr-o zi…

 

Suntem intr-o continua amanare a vietii. A bucuriei. A timpului care trebuie savurat. Suntem intr-un roller coaster si nu realizam ca timpul se scurge, iar noi nici nu am apucat sa ne bucuram de fantastica calatorie a vietii.

Amanam sa ne bucuram de provocarile vietii. Amanam sa ne distram si sa ne usuram sufletul de povara greutatilor zilnice. Amanam sa iubim, sa iertam , sa fim buni, sa ne ajutam unul pe celalalt. Amanam pentru ca avem falsa certitudine ca mai sunt zile in punguta timpului si ca acesta curge in favoarea noastra. Sau poate ca amanam si nici nu gandim cat de aproape suntem de final.

In clipa asta esti, in clipa urmatoare – nu. Si desi ai impresia, nu cunosti ceea ce-ti rezerva viata. Nu stii daca mai ai la dispozitie o secunda, un minut, o ora sau poate mai mult. Insa, nu faci nimic ca sa pui punct amanarilor care au devenit un tic uzual.

Si desi Dumnezeu doreste sa deschidem ochii, sa vedem ce se intampla in jurul nostru, nu ne poate destepta complet. Inca mai dormim in timp ce muncim. Inca mai dormim in timp ce mergem la cursuri. Inca mai dormim cand ajungem acasa. Inca mai dormim cand ne certam cu cei dragi. Inca mai dormim cand ne facem planuri.

In jurul nostru mor oameni tineri. Moartea nu mai este un musafir care vine nepoftit la cei batrani. Moartea este o certitudine in viata de zi cu zi si acest lucru ar trebui sa ne determine sa gandim altfel lucrurile. Mor copii care de abia au venit pe lume. Mor oameni tineri care nu ajuns sa sufere de boli. Mor pe negandite, pe nepregatite, cu toate planurile bine puse la punct. Si ce folos au aceste planuri?

Ne zbatem in viata asta, insa nu stim pentru ce. Sau pentru cine. Ai cumva certitudinea ca maine vei mai fii in viata? Ai cumva certitudinea ca vei ajunge sa imbatranesti?

Astazi, amanarile nu-si mai au rost. E timp irosit. Planurile nu-si mai au rost. E efort irosit. Sa muncesti in speranta ca vei agonosi la batranete e timp si efort irosit.

Pentru ce toate astea? Pentru ce toate zbaterile si regretele noastre? Pentru ce sacrificiile si renuntarile la vis?

Pentru o zi care poate nu are numele nostru scris pe ea?

Poate ar trebui sa ne trezim si sa deschidem larg ochii. Dumnezeu ne semnalizeaza din umbra ca drumul pe care mergem este gresit, ca este o fundatura.

Cati dintre noi nu traim in speranta ca vom putea sa cumparam o casa? O masina?  Cati dintre noi nu visam sa avem un job bine platit si stabil? Cati dintre noi nu muncim in speranta ca vom economisi pentru batranete? Cati dintre noi isi refuza dreptul la fericire, isi sacrifica tineretea, sanatatea, familia din cauza banilor?

Cum putem sa traim ca si cand am avea o viata intreaga la dispozitie? Cum putem fi atat de inconstienti incat sa nu putem realiza ca viata se scurge printre degete?

Intr-o zi …spunem vietii. Însa, poate într-o zi nu vom mai avea timp de nimic.

Si atunci de ce nu „ intr-o zi ” nu devine AZI? De ce nu „ intr-o zi ” nu devine ACUM? De ce nu „ intr-o zi ” nu devine PREZENTUL?

PS: postare scrisa dupa ce un amic a murit la numai 20 de ani … atatea ganduri de gandit si simtit😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s