Cum să atragi sănătatea, liniștea și dragostea de partea ta?

large

Este o întrebare la care m-am gândit, chiar și în momentele în care păream să fiu împăcată cu mine însămi.

Cum să atragi binele de partea ta? Și cum să elimini tot ce este nociv pentru sufletul tău?

Nu poți pur și simplu să te trezești într-o bună zi și să spui: gata, mă apuc de treabă. Iar apoi să ștergi praful prin încăperile sufletului tău, să aduni colbul, resturile și să dai odată sau de două ori cu mopul.

În schimb poți să te trezești într-o bună zi, să vezi ce lipsește vieții tale, ce lipsuri are sufletul tău și să iei atitudine.

Mulțumește înainte de a începe orice lucru pentru orice nimic care te bucură și care trezește în sufletul tău un soi de bucurie lăuntrică. Fii recunoscător pentru că te-ai trezit în această zi, pentru că ai tot ceea ce ai nevoie ca să fii plin de succes. Simte-te binecuvântat pentru că Dumnezeu merge alături de tine. Laudă-L, împărtășește tot ceea ce El a făcut pentru tine, dă speranță celor care au uitat că-L au aproape și vei simți diferența.

Gândește pozitiv ca să ai parte de curățenie interioară. Vorbește plăcut și trezește zâmbete în calea ta. Simte dragostea care te înconjoară, bogăția și plenitudinea vieții, veselia și frumusețea naturii.

Dacă sufletul tău este curat și aerisit la fel este și mintea ta. Iar toate aceste gânduri și sentimente minunate se vor revărsa asupra ta, asupra trupului tău și îl va însănătoși. De multe ori boala trupească are rădăcini în suflet sau în minte. De cele mai multe ori gândurile negative, grijile, supărările, tristețea, regretele ajung să ne încolțească în trupuri și să ne îmbolnăvească.

Cum putem atrage sănătatea de partea noastră ? Ușor …atât de ușor … păcat însă că nu dăm importanță semnalelor de alarmă. Nu ne îmbolnăvește ceea ce „ băgăm” pe gură, ci ceea ce scoatem sau introducem în suflet. Primul care are de suferit este sufletul. Pentru că nu îl îngrijim așa cum trebuie. Pentru că omitem să-l hrănim cu fapte bune, cu sentimente nobile și plăcute, cu gânduri frumoase și pozitive.

De la acest aspect pleacă toate. Fericirea, armonia, dragostea. Totul pornește din suflet. Cel mai sensibil și mai puternic organ al nostru este sufletul care pe toate le cunoaște, le trăiește, le simte și le primește înăuntrul său.

Iubește ca să atragi dragoste. Dăruiește ca să atragi bogăție. Fă bine ca să-ți fie bine. Emană pace și armonie ca să ai parte de relaxare și plenitudine. Râzi ca să ai parte de zâmbete. Și nu îl ultimul rând roagă-te ca să-L ai alături pe Dumnezeu.🙂

2 thoughts on “Cum să atragi sănătatea, liniștea și dragostea de partea ta?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s