Dincolo de NU

10556500_663191890440312_3077097451375546870_n

Poate cel mai important lucru pe care îl avem de învăţat, în viaţă, este acela de a şti cum să ieşi din zona lui NU.

Nu știu sigur dacă ați realizat sau nu, însă de cele mai multe ori suntem tentați să spunem NU lucrurilor necunoscute, străine. Poate pentru că acestea ne determină să pășim pe un teren incert, poate pentru că atentează cumva la încrederea în noi înșine. Cert este că mai mereu ne lăsăm influențați de primul gând negativ și reușim astfel să pierdem lucruri sau momente frumoase.

Exemple sunt zeci, poate sute. Poate fi o decizie pe care trebuie să o luăm deși nu ne face plăcere. O sarcină la serviciu ce pare dificilă și nu ne atrage. Un proiect sau o persoană necunoscută. Orice lucru străin pe care suntem „ obligați ” de împrejurări să îl facem devine o amenințare. În primul rând pentru că ne gândim că nu va ieși bine, întrucât nu ne place, îl al doilea rând că nu vom reuși să-l facem așa cum trebuie.

M-am întâlnit cu aceste negații toată viața mea. Am respins anumite lucruri de la început, refuzând categoric să încerc. Am evitat să fac lucruri care nu m-au atras, care nu m-au „ prins ” în mijlocul lor.

De regulă sunt o fire înțelegătoare și îmi place să încerc lucruri noi, însă în acea perioadă a vieții mele nici nu voiam să aud așa ceva. Până într-o zi când am fost „ chemată” să particip la o prezentare. Nu era ceea ce-mi doream, însă era o obligație și totodată ceva important pentru cariera mea. Primul instinct a fost să mă scuz cumva. Apoi nu știu din ce motiv am decis să fac tot posibilul ca acea prezentare să-mi placă. Un gând total la întâmplare. Am muncit foarte multe seri, pentru că ziua lucram, am vizitat biblioteci în căutare de material și am răsfoit internetul de la un capăt la altul. Ce a ieșit într-un final a fost rezultatul muncii mele, o prezentare de succes și un proiect de suflet. Mi-a plăcut, da, și de atunci am căutat să depășesc această teamă negândită de nou, de necunoscut, de ce-ar fi dacă …

Este o lecție importantă pe care dacă o ști poți susține cu brio orice examen al vieții. Vorba aceea: ” să nu spui niciodată, niciodată”.

Eu am învățat această prețioasă lecție și prin urmare vă dăruiesc și vouă acest exemplu. Unii vor citi și-și vor dea seama cât de adevărat este tot ce am scris și vor lua măsuri în această direcție. Alții vor citi și atât. Însă ceea ce este cu adevărat important este să încercați să dați la o parte toate învelișurile lui NU și să descoperiți înăuntrul lui toate ocaziile minunate care vă sunt oferite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s