Teme pentru acasă

1000726_561803737206866_801512482_n

Întrucât găsim tot felul de scuze eșecurilor la care suntem supuși m-am gândit să încercăm să exersăm puțin în ale vieții taine.🙂

Îmi aduc aminte, cu tristețe căci nu se poate altfel, de momentele în care nu aveam nici un chef să mă dedic complet unei anumite situații din viața mea, fie că era vorba despre viața personală sau profesională. Îmi amintesc cum mă simțeam, plictisită și uneori obosită, de tot ce reprezenta noul, necunoscutul, provocarea. Eram eternul om nemulțumit, care căuta să-și trăiască viața încruntându-se și mormăind la fiecare pas.

Nu este ușor pentru mine să mă întorc în trecut și să scot la iveală persoana care eram. Nu este ușor pentru nimeni, bănuiesc, să-și recunoască propriile greșeli, să le accepte ca făcând parte din experiența de viață și să treacă mai departe. Este un sentiment copleșitor, care te poate fura, dacă nu ești atent și nu-l gestionezi cum trebuie.

A trecut ceva timp de atunci și cred că sunt pe calea cea bună. Nu am avut mentori, nu am avut persoane speciale în viața mea ca să-mi arate o scurtătură spre calea corectă, însă am avut ambiție și sete de schimbare. Sete de fericire și mulțumire. Sete de zâmbete și bună dispoziție. Pentru că oricât de mult ai vrea să stai confortabil, vine o vreme în care nimic nu te mai poate mulțumi. Și atunci ești forțat să faci o alegere primordială.

Eu am făcut-o. Am ales să mă dedic îmbunătățirii constante a vieții mele. În toate formele și complexitatea ei. Și cred că sunt pe drumul cel bun.

Nu am o rețetă anume. Nu am o soluție magică. Nu am un răspuns pregătit. Însă am sfaturi pentru sufletele pregătite să asculte și o mulțime de idei încercate.🙂 Sper să funcționeze și pentru voi, așa cum s-a întâmplat în cazul meu. Sper să vă trezească pofta de viață și dorința de a încerca lucruri noi și diversificate.

Cea mai importantă temă dintre toate este „ recunoștința”. Trebuie practicată zilnic și exersată cât mai mult. Fii recunoscător pentru ceea ce ai, dar și pentru ceea ce nu ai, pentru ceea ce primești zilnic, dar și pentru ceea ce visezi. Fii recunoscător pentru cel mai mărunt motiv din lume și o să simți diferența pe care o va face mulțumirea în viața ta.

La fel de importantă este și „ gândirea pozitivă”. Sunt atât de multe exemple pe care le-aș putea aminti, însă nici unul nu este la fel de bun ca exemplul personal. Cu siguranță dacă închideți ochii și vă gândiți bine puteți să vă amintiți ultima dată când gândirea pozitivă a lucrat pentru voi și v-a ajutat în ceea ce ați dorit. Poate să obțineți un job nou, o promovare, o mărire de salariu, o relație nouă etc. exemplele pot fi numeroase, dovezi există cu siguranță.

„ Zâmbetul ” este un exercițiu cu care putem să ne începem ziua. Zâmbetul este o stare, un sentiment, un dar, pentru că nu oricine poate zâmbi în ciuda problemelor pe care le are. Eu îi numesc oameni deosebiți, pentru că puterea lor interioară este calitatea care îi deosebește de restul. Practicați zâmbetul în orice împrejurare. Oamenii care zâmbesc sunt mai frumoși, mai deschiși, mai luminoși. Te atrag și te simți minunat în jurul lor.

„ Credința” este un alt subiect pentru tema noastră de zi cu zi. Este la fel de importantă ca și cele de mai sus. Poate mai importantă. Când ai certitudinea că Dumnezeu este cu tine, crede-mă când îți spun, poți muta munții din loc. Poți face orice pentru că ești capabil de multe lucruri frumoase. Prezența lui în viața ta nu numai că te animă, dar te trezește complet la viață, te face să conștientizezi ce este cu adevărat important pentru tine. Să ai credință, în ciuda tuturor încercărilor prin care trecem zilnic, este o dovadă a tăriei sufletului tău și a frumuseții tale interioare. Roagă-te Lui la început de zi și apoi pe parcursul zilei. Mulțumește-i și cere-i să te ajute. Să-ți îndrume pașii spre direcția potrivită. Să te ocrotească și să te îngrijească. Să te ajute să-ți împlinești visele. Sunt sigură că vei simți compania Lui. Sunt sigură că vei simți iubirea și confortul brațelor sale. Sunt sigură că cei trece prin momente pline de bucurii. Sunt sigură că vei fi bine.🙂

O altă temă pe care ar trebui să o facem cu toții este tema „ încrederii în noi înșine”. Este esențial să crezi în tine, să pornești cu determinare și pasiune în direcția viselor tale. Să nu te lași dat înapoi de la nimic, să lupți pentru ceea ce crezi că poți face. Mulți renunță înainte de a-și vedea visele împlinite. Mulți se lasă influențați de opinii străine și egoiste. Mulți cedează vorbelor răutăcioase și se afundă în întunericul singurătății și al eșecurilor. Da, se întâmplă să eșuezi. Să pierzi. Să nu găsești ceea ce cauți. E normal. Însă ceea ce trebuie să știi este că ai în tine acea putere care te poate propulsa înainte dacă ai curajul să apelezi la ea. Așa că înainte de toate încearcă să te cunoști. Să te gândești la toate situațiile prin care ai trecut și la modul în care ai reacționat la ele. Să gândești ce ai făcut pe moment și ce ai face acum. Și să înveți din greșeli, din eșecuri și din regrete. Încrederea în sine se construiește secundă de secundă. Mai puțin într-o zi, mai mult în următoarea. Important este să conștientizezi că deții puterea de a o lua de la capăt, că ai atitudinea de învingător, că posezi tot ce ai ai nevoie pentru a reuși în viață.

Și deși mai sunt multe teme care-și așteaptă rezolvarea, închei cu un alt exercițiu „ fierbinte” – Iubirea. Dragilor, iubirea nu are limite, ea este infinită. Poți iubi câți oameni vrei și o să mai ai suficientă iubire de dăruit. Este singura avuție pe care o posedă omul cu valoare pe viață. Este singurul dar care-ți aparține în întregime și pe care-l poți dărui oricui dorești. Unui animăluț. Unui copil. Unui părinte. Unui necunoscut. Chiar nu contează cine primește iubirea ta. Important este să o dăruiești și să o primești la rându-ți. Las-o să-ți inunde sufletul, să-ți cucerească mintea, să-ți invadeze interiorul. Las-o să lucreze în favoarea ta și să răspândească în lume lucruri și sentimente frumoase.

Sper din tot sufletul să reflectați asupra acestor teme și să căutați voi înșivă soluții care să ușureze sufletul și să elibereze mintea de gânduri negative.🙂

One thought on “Teme pentru acasă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s