Fericire unde ești …?

11133751_1022819927748137_894023771049116513_n

Este important să lași fericirea să te ajungă. Să nu fugi sau să te ascunzi din fața ei. Să-i dai prilejul să-ți lumineze întreaga viață, să-ți modeleze sufletul și gândirea, să-ți dea aripi viselor.
Este important să lași fericirea să se oglindească pe chipul tău și în tine. Să dăruiești ca să ai, să iubești ca să fii iubit, să ierți ca să fii iertat. Este important să lași fericirea să lucreze în numele tău, să atingă inimi, să cucerească minți, să echilibreze viața pentru tine. Este important atât pentru tine cât și pentru cei dragi ție. Pentru că fericirea este o stare molipsitoare, un sentiment care ia amploare dacă este împărtășit de cât mai mulți. Fericirea este un dar pe care ți-l poți face singur, dar este și un minunat cadou pentru cei care chiar apreciază calitățile, emoțiile, trăirile. Meriți fericirea. Așadar lasă-o să te cuprindă. Las-o să se desfășoare în tihnă. Îndepărtează orice reziduuri din viața ta ca să-i faci loc înăuntru, șterge orice urmă de regret sau dezamăgire care te poate tulbura sau neliniști. Chiar dacă vine mai târziu, chiar dacă se lasă așteptată, odată găsită ai grijă să nu o îndepărtezi, pentru că ea nu abandonează și nici nu renunță așa cum o facem noi, oamenii. Odată intrată în viața ta, ești responsabil pentru buna găzduire, pentru gândurile și sentimentele tale, pentru fiecare vis care te transformă într-o altă persoană. Pentru că fericirea este un make-up destul de rezistent la tristețe și disperare și te poate face să arați și să te simți un om mai diferit, un suflet mai împăcat și mulțumit. Fericirea este cea care face diferența, cea care echilibrează sufletul și mintea, cea care ne face să ne simțim minunat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s