Sufletul nu cunoaște oboseală

d095b8e24b2203bd0467462542309559

Zile grele avem cu toții. Ne întoarcem lipsiți de vlagă de la serviciu și acasă ne apucăm din nou de treabă. Fie nu este mâncare pe masă, fie vasele nu sunt spălate sau temele copiilor nu sunt pregătite pentru a doua zi întotdeauna există un motiv de nemulțumire, un motiv pentru care mergem la culcare supărați, obosiți, cu mintea încărcată de gânduri și întrebări, cu sufletul amărât.
Chiar astăzi, în timp ce mă întorceam de la serviciu mă gândeam la cât de lung e drumul pe care-l parcurg, deși nu mergi mai mult de 15 minute pe jos. Totuși de câțiva ani, mergând aceeași distanță de două ori pe zi ați crede că m-am obișnuit. Ei bine, nu, continui să mă plâng de parcă aș merge kilometrii întregi. Totuși astăzi mi-a fost atrasă atenția: „ nu ai mai spune așa ceva dacă nu ai avea picioare”. Cuvinte grele, știu, însă răscolitoare. Și-au făcut însă efectul. Așa este, de multe ori uităm cât de mult avem și nu prețuim ceea ce primim. Și acesta este numai un exemplu. Cu siguranță pot face ceva plăcut în timp ce parcurg acest drum. Mâine dimineață mă gândeam să ascult muzică. Poimâine mă gândesc să sun un prieten cu care nu am mai vorbit de foarte mult timp. Sunt multe chestii mărunte pe care le-aș fi putut face până acum, însă am preferat să nu-mi bat capul și să mă complac în această situație.
La fel se întâmplă și când ajungem acasă. Continuăm să ne plângem. Nu contează unde, la cine, despre ce sau cât. Pentru noi contează să ne descărcăm de frustrări și să fim ascultați. Însă nu ne alegem cu nimic bun. Știu că zilele sunt obositoare și că devin epuizante la un moment dat. Știu că de abia așteptăm să ajungem acasă și să ne întindem în pat. Știu că nu ne place să gătim, să facem curat, să stăm de făcut teme, însă asta pentru că nu realizăm că putem face aceste activități într-un mod plăcut: petrecând timp cu familia, cu cei dragi. Oare aceste momente de care noi le lipsim, oare aceste clipe pe care le irosim stând îmbufnați, trântind și bolborosind, oare acest timp pe care îl avem și totuși îl ignorăm nu poate fi folosit într-un alt mod? Armonia, veselia, pozitivismul, speranța, căldura și iubirea sunt sentimente pe care le-am vrea în viața noastră, în familia noastră și totuși cât de mult ne lăsăm copleșiți de griji și frământări. Cât de puțin ne gândim la copii noștri care de abia așteaptă să alerge spre noi și să ne spună tot ce au făcut la școală. Cât de puțin ne gândim la familia pe care am întemeiat-o și căreia îi dedicăm atât de puțin timp. Nu spun că ar trebui să ne schimbăm cu toții viețile, însă susțin că ar trebui să ne gândim în ce direcție o iau visele noastre. Și să facem ceva dacă drumul respectiv nu ne este pe plac. Nu este ușor să-ți faci noi obiceiuri, să te schimbi în următorul minut, dar cu siguranță nu este greu să te gândești la acest lucru, să conștientizezi că ceea ce faci oricum te schimbă în fiecare zi și nu neapărat în bine. Gândește înainte să te plângi altora de viața ta, sunt alții în lume care nu au nimic, inclusiv timp.
Fă în așa fel încât să găsești timp pentru binecuvântările zilnice, și nu pentru lipsuri.
Fă în așa fel încât sufletul să cunoască doar speranță, curaj și încredere și nu împovărare sau regrete.
Fă în așa fel încât să-ți exprimi iubirea în ciuda oboselii care îți cuprinde trupul, și petrece cât mai mult timp cu cei dragi.
Fă în așa fel încât să-ți cureți sufletul gândind și simțind frumosul din jur, armonia și minunile lui Iisus.
Amintește-ți că în mâinile tale stă timpul… de tine depinde în ce fel se scurge …

2 thoughts on “Sufletul nu cunoaște oboseală

  1. Foarte misto si intelept articolul, cu totii crestem frumos si realizam ce este important pt noi la un moment dat in viata… Articolul tau m-a gasit intr-o stare sufleteasca similara, iti multumesc ca mi-ai impartasit experienta ta. Gandesti frumos si cred ca o sa-ti faci atmosfera mult mai frumoasa de acum inainte. Cu greu poti spune oricum ce timp e pierdut si ce timp e castigat cu lucrurile pe care le faci.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s