Fragment ” Confesiuni ”

Imagine

„ Mi-a păsat prea mult. Poate că asta a fost greșeala mea. Poate că merit ce s-a întâmplat. Nu știu. Nu mai știu nimic. Eram atât de sigură de tot. Aveam sentimentul că-mi ești garantat, că iubirea îmi era asigurată. Cât de mare mi-a fost prostia. Pe atât de mare pe cât mi-a fost dezamăgirea. Ce sentiment ciudat te încearcă când îți dai seama că tot pentru ce ai luptat, toate visele pe care le-ai avut, toate gândurile și speranțele s-au năruit, ca un castel de nisip. Ce sentiment de tristețe și neputință îți încearcă inima. Te simți de parcă ai fi eșuat, de parcă nu ai fi trecut de cel mai important examen al vieții. Mi-a păsat prea mult ca să dau totul. Să pun totul în joc. Nu am păstrat nimic și pentru mine. Nu credeam că am să pierd. Cine mai face în zilele noastre așa ceva ? Cine își mai încredințează inima, viața, trăirile unei alte persoane, fără să-și ia măsuri de siguranță ? Cine mai sare în mijlocul iubirii fără parașută de rezervă ? Eu am făcut-o. Dar nu mai știu pe nimeni să fi făcut la fel. Mi-a păsat prea mult și am dăruit tot ce s-a putut fiindcă nu credeam că pot pierde. Nu m-am îndoit de tine nici măcar o secundă. Îl așezasem pe „ NOI ” pe un piedestal și îl priveam cu speranță și mândrie. Nimeni nu avea o iubire ca a noastră. Nimeni nu simțea același lucru ca noi. Aveam impresia că noi suntem singurii îndrăgostiți din lumea întreagă, îndrăgostiți cu adevărat. Cred că așa simt toți naivii care simt că iubesc. Cred că așa gândesc toate inimile singuratice care tânjesc după iubire. Ne pasă prea mult. Nu știm să dăruim puțin câte puțin, nu știm să iubim strop cu strop și nici cum să o păstrăm lângă noi cât mai mult. Noi, îndrăgostiții cu sufletul ciobit, dăruim totul sau nimic. Noi, cei cu inimile sfărâmate, nu facem lucrurile pe jumătate și nici nu credem în nuanțe de gri. Noi iubim cu toată inima, noi gândim cu sufletul și mergem mai departe luptând cât pentru doi pentru că sperăm la o fericire absolută. E greșit …? Poate …Dar ce să fac, pentru că nu știu altă cale de a iubi. Aș fi făcut orice pentru tine. Orice. Atâta timp cât aș fi găsit în sufletul tău o fărâme de iubire. Un strop. M-aș fi mulțumit și cu atât. Fericirea mea s-a aflat în brațele tale. De ce nu ai înțeles că mi-a păsat prea mult ? Că am încercat din răsputeri să rezist ? Că nu vroiam să renunț ? De ce nu ai înțeles toată lupta mea și nu te-ai alăturat ei …? Eram atât de singură în mijlocul acelei pustietăți. Și nu auzeam decât ecoul minții mele care repeta încontinuu „ nu te mai iubește ” . Și l-am auzit până am început să văd. Și să cred. Și să te privesc cu ochii realității. Adevărul este că mi-a păsat prea mult, odată…Nu ai înțeles niciodată nimic. Nu poți să faci ceva din nimic. Acum, în sfârșit te pot da uitării. ” 

2 thoughts on “Fragment ” Confesiuni ”

  1. Toți am trecut prin asta… Practic, nu a fost persoana potrivită ție…
    Nu e nevoie să cauți, vor veni ei la tine!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s