Fragment – Confesiuni

Imagine

” Iubirea îți atinge sufletul și îți transformă viața. Trebuie să fii pregătită să o lași să intre și să te cucerească. Inima ta e pregătită, Ana ? 

Întrebarea lui mă luase pe nepregătite. Nu, nu eram pregătită. Nu vroiam să mai las pe cineva înăuntru și să fac față haosului. Ajunsesem în sfârșit la starea de liniște și pace și nu-mi doream pentru nimic în lume să schimb asta pe altceva. Iubirea nu-mi spunea nimic nou. Era mult mai bine așa. Mult mai ușor de trăit. Mult mai ușor de acceptat. 

– Nu este nevoie să-mi răspunzi. Ochii tăi vorbesc pentru tine. Sufletul tău tânjește după mângâiere, însă mintea îi refuză rugămintea. Crezi că vei reuși să găsești echilibrul între aceste două lumi ? Între universul mental și cel spiritual ? Fiecare dintre noi avem nevoie de cineva alături, fiecare avem nevoie de iubire. O viață fără iubire și fără emoție este fadă, anostă, urâcioasă. Tu, Ana, ești o femeie tânără, frumoasă, inteligentă. Banalul și singurătatea nu are ce cauta în viața ta. Înțelegi tu, asta ? 

– Mi-e teamă că nu înțeleg. Îmi vorbești de iubire, dar știi tu cât de greu este până găsești persoana potrivită ? Știi tu câte dezamăgiri, câte lacrimi, câte vise spulberate și nopți de nesomn am numărat, încercând să prind un strop de fericire ? Știi tu câte regrete rămân în urmă, câte întrebări nerostite, câte dureri sângerânde ? Știi tu cât timp mi-a luat să mă pot ridica și să pot merge mai departe ? 

M-a privit cu lacrimi în ochi și mi-am dat seama că știe. Iubirea, vrei nu vrei, ne atinge pe toți, în moduri diferite. Posibil să găsești într-un final jumătatea care să te completeze întru totul, însă ce faci cu cele nepotrivite ? Și cum să faci ca să știi pe cine să primești în viața ta și cui să închizi ușa ? Nu știi. Și atunci nu ai de ales. Fie riști și le dai voie înăuntru, fie fereci ușa și arunci cheia. ”

photo : Jake Olson 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s