Confesiuni ( IV )

Image

„ Nu m-am temut niciodată mai mult decât în clipa în care am înțeles că trebuie să fac ceva pentru a-mi schimba viața. Nimic nu mă mai mulțumea, eram total dezinteresată de ceea ce se întâmpla în jurul meu, păream o păpușă fără suflu. Știam în sinea mea că trebuie să fac primul pas iar de acolo era ca mersul pe bicicletă, totul avea să decurgă normal și pentru mine. Însă, eu nu știam să merg pe bicicletă iar teama de eșec era mai mare decât dorința de a reuși. Eram prinsă între greșelile trecutului pe care nu doream să le mai repet și visele care-mi apăreau în somn seara târziu. Nu eram o inocentă, o puritană, trecusem prin multe și văzusem tot atât de multe, însă teama exista undeva în sufletul meu. Era ca și cum avea drept de posesie asupra mea și orice gând care se întrezărea era sufocat înainte să se formeze. Luptam contra mea și contra temerilor mele. Uneori, teama de orice devine absurdă, și mai mult decât atât pare să prindă putere și asupra ta. Din dominatoare ajunsesem dominată. Și numai Dumnezeu știe în ce moment al vieții mele ajunsesem așa. Ceea ce știu cu adevărat este că fiecare decizie a mea, cu timpul s-a dovedit a fi eronată, fiecare pas pe care l-am făcut , în timp s-a dovedit a fi în direcția greșită. Cu siguranță, undeva acolo, printre miile de regrete și păreri de rău și-a făcut loc teama. Am renunțat la a mai spera, la a mai crede și la a mai visa. Mă simt mai matură, mai rigidă, asemeni unui bătrân trecut prin multe ,care nu mai poate găsi nici un motiv pentru a zâmbi și pentru care ziua de mâine nu mai înseamnă decât o zi în plus la anii pe care i-a adunat în pliurile feței, în mâinile îngroșate tremurânde, în trupul gârbovit.
Nu mă consider o persoană care riscă, un jucător. Poate am fost vreodată, la început, însă nu-mi mai amintesc și nu mă mai simt așa. Se spune că este bine să riști ca să poți să simți că trăiești. Însă și dacă am făcut-o vreodată nu-mi amintesc să fi trăit acel moment la intensitate, nu-mi amintesc să mă fi făcut să simt altfel decât de obicei. Sunt o femeie simplă, în căutare de liniște și armonie. Însă nici în mijlocul liniștii și al singurătății nu reușesc să găsesc mulțumirea și împăcarea. Îmi simt sufletul pregătit de aventură, asemeni unui cal nărăvaș înainte de concurs. Îi simt tremurul, licărul și știu că dacă i-aș da drumul și pentru o secundă ar profita de scăparea voită și nu l-aș mai prinde din urmă. Așa mă simt. Clipă de clipă. Chiar dacă la exterior dau impresia de indiferență și relaxare, o mască completă a unei păpuși fără viață, sufletul mi-e plin de extaz, dornic de sălbăticie, de necunoscut, de viață. Știu că în mine arde un foc de nestins și mai știu și că singura modalitate de a-l stinge este acela de a-l descătușa. Mă întreb oare când o să am curajul să fac pasul care mă desprinde de tot ceea ce cunosc, de tot ceea ce am trăit, pasul decisiv care mă va desparte de toți și toate. Seara îmi este cel mai greu , fiindcă visele mă bântuie, iar sufletul nu își domolește chemarea. Este atât de greu și totuși ar putea fi atât de ușor. Cât de mult am pierdut din cauză că mi-a fost teamă că am să pierd, și cât de mult voi mai pierde dacă nu voi găsi în mine curajul de a face din imposibil, posibil. „ 

One thought on “Confesiuni ( IV )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s