La jumătate

Imagine

Ne-am întâlnit întotdeauna la jumătatea drumului. Tot ce am făcut împreună era împărțit pe din două, jumătate eu, jumătate tu. Eram ca doi copii cuprinși de tandrețe și dornici de nebunie, doi copii cuprinși de complicitatea momentului. Jumătate din timp îmi aparțineai, jumătate din mine îți aparținea, deși dacă m-ai fi întrebat ți-aș fi spus zâmbind că am încălcat cu bună știință una din regulile jocului nostru și că eu eram a ta în totalitate. Numai că tu nu ai întrebat niciodată. Poate ai preferat să nu știi sau poate că în adâncul sufletului știai că-mi era cu neputință să te iubesc doar cu jumătăți de măsură. Până și perna pe care ne odihnim amândoi poartă în ea visele noastre, jumătate ale tale , jumătate ale mele, deși jumătatea mea probabil atârnă mai greu a dorință ascunsă. Chiar și cafeaua, savurată din aceeași cană, poartă aroma nopților în doi. E greu să ascunzi atâta pasiune. Atâta iubire. Mi-aș fi dorit să-mi dai la fel de generos și cealaltă jumătate. Mi-aș fi dorit să nu faci un gest către mine decât dacă îl faci pe de-antregul. Mi-aș fi dorit să fiu mai puternică, să aștept dăruirea ta totală, dar sunt slabă și mă mulțumesc să te întâlnesc la jumătate. Dacă te-aș întreba cui aparține cealaltă jumătate, ce mi-ai spune oare ? Ai putea să te desparți doar în gânduri și în cuvinte rostite de cealaltă parte a ta ? Ai putea fi al meu în totalitate sau nu te-ai putea desprinde de cealaltă jumătate de suflet ? Și dacă eu ți-aș da jumătate din sufletul meu l-ai accepta sau m-ai exclude din jocul imposibil care ne-a captivat ? E minunat să faci lucrurile pe jumătate, căci ai certitudinea că la graniță se va afla cineva. Dar cred că e magic să duci lucrurile până la capăt, să le împingi dincolo de zona lor de confort și să fii martorul reacției și al spectacolului implicit. De ce această fantezie , m-ai putea întreba ? Nu știu. Dar uneori mă întreb cum ar fi să încalc regulile jocului. Mă vei mai aștepta la jumătate ? 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s