fragment – ” Confesiuni ”

Imagine

Am dăruit fără să aștept ceva la schimb. Am dăruit zâmbete, căldură, iubire, iertare, optimism . Am dăruit tot ce am avut, unora le-am dăruit părți din mine, altora bucăți din sufletul meu. Am dăruit tot ce a fost mai frumos și mai strălucitor, mai interesant și de preț. Am dăruit fără să stau pe gânduri, fără să-mi pun întrebări, fără să simt teamă sau neliniști. Am dăruit și nu am cerut nimănui nimic înapoi. 
Însă darurile s-au împuținat. Au devenit din ce în ce mai nesemnificative, și-au pierdut strălucirea și frumusețea. Pe zi ce trecea pierdeam din ce în ce mai multe. Mă simțeam goală, săracă, ieftină. Nu mai aveam nici măcar un singur lucru pe care să-l păstrez pentru a-mi ține de cald. Totul fusese dăruit. Eu fusesem dăruită și împărțită în milioane de părți. Cum puteam să mă adun ? În ce direcție să pornesc ? Am realizat atunci, în tăcerea rece și sumbră dintre întrebări că am dăruit nu prea mult ci cui nu trebuia. Bucăți întregi din sufletul meu dăruite unor oameni care nu le meritau, care nu știau ce să facă cu darul meu. Părți întregi din mine, din gânduri , din sentimente, din trăiri aruncate aiurea în mii de direcții. Ce risipitoare am fost, mi-am spus în gând. Cât de repede și cât de ușor am renunțat la daruri neprețuite în favoarea așa zișilor ” prieteni ”. Cât de ciudat a fost să simt oboseală, neputință, neliniște în comparație cu zilele în care aceste sentimente mi-erau necunoscute. 
A dărui este miraculos, înălțător, magic. A ști cui să dăruiești și în mâinile cui să-ți așezi neprețuitul dar este foarte greu , dacă nu imposibil. Eu nu m-am gândit niciodată că darurile mele or să fie privite de ochi necunoscători, de minți și de suflete care nu realizau adevărata valoare, de oameni prea simpli ca să realizeze că darul este un adevărat diamant și că valoarea lui este inestimabilă. 
Am pornit în prima mea călătorie. Am plecat pentru a mă regăsi, pentru a-mi răscumpăra darurile, pentru a mă completa. Bucată cu bucată, piesă cu piesă am început a-mi aduna componentele. Nici acum, după atâta amar de vreme nu am reușit să le găsesc pe toate. Sunt încă incompletă, sunt încă un vas din care picură deseori lichid dar am credința că voi reuși să găsesc și ultimele bucăți pierdute. Poate nu voi mai fi niciodată la fel de pură și naivă ca în trecut, poate nu voi mai putea dărui la fel de senin și generos părți din mine, poate nu voi mai permite nimănui să mă cunoască așa de bine cum au făcut-o alții. Poate timpul își va spune cuvântul , poate îmi va șopti cândva că totul va fi bine și poate că îl voi crede. Dar până atunci, mă voi opri din a dărui. Mă voi opri din a spera că nu toți sunt asemeni celor care au luat fără să dea, celor care nu au privit în urma lor, celor care m-au pustiit și m-au rănit de moarte. Mă voi opri din a gândi că mai există cineva care să-ți primească darul și să vadă în el mai mult decât un zâmbet, mai mult decât un gând, un suflet care vrea să creadă mai mult decât oricând. 

2 thoughts on “fragment – ” Confesiuni ”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s