Scrisoare de la Dumnezeu

Imagine

„M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă…
Aşteptam să-mi spui două trei cuvinte, mulţumindu-Mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat, cerându-Mi părerea pentru cele ce urma să le faci astăzi.
Am observat că erai mult prea preocupat ca să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu.
Speram să găseşti câteva clipe ca să-Mi spui: Bună dimineaţa! Dar erai mult prea ocupat.
Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori şi
cânt de păsărele. Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea.
Te-am privit plecând grăbit spre serviciu şi iar am aşteptat. Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici atunci să-Mi spui două vorbe.
Când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut oboseala şi ţi-am trimis o ploaie
măruntă care să-ţi alunge stresul acumulat. Am crezut că făcându-ţi această
placere îţi vei aduce aminte de Mine. În schimb, supărat, M-ai înjurat.
Doream atât de mult să-Mi vorbeşti.
Oricum ziua era, încă, lungă!
Ai pornit televizorul şi în timp ce urmăreai programul preferat, Eu am
aşteptat.
Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine.
Văzându-te atât de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am stins splendoarea
cerului ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă. Am lăsat veghetori
pentru tine o mulţime de stele. Era aşa de frumos, păcat că n-ai observat…
Dar nu contează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pentru tine.
Am mai multă răbdare decât poţi să-ţi imaginezi tu vreodată…
Vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu, la rândul tău, să o arăţi celor din jurul tău.
Te iubesc atât de mult încât te voi răbda.
Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou.
Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că măcar azi, îmi vei acorda puţin
timp din timpul dăruit ţie.
Al tău Tată, Dumnezeu.

3 thoughts on “Scrisoare de la Dumnezeu

  1. Excepțional dragă Anasstassya! Foarte frumos și profund. O scrisoare care pe mulți ne pune pe gânduri. Și este foarte corect ce este scris. Dumnezeu are o răbdare de neimaginat.
    O zi minunată cu soare în suflet și cu Dumnezeu în gând!

  2. Mi-a plăcut nespus de mult Scrisoarea… Mulțumesc, Anastassya! O voi citi și elevilor mei la o oră de dirigenție… Multă sănătate și binecuvântare cerească!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s