Confesiuni ( fragment )

Imagine

Resemnată , privesc în urmă la tot ce am renunțat. Și gustul pe care îl simt în suflet este amar. Prea amar. Deși a trecut ceva timp și credeam că totul a fost uitat, constat cu tristețe că totul este la fel. Este de necrezut că deși timpul nu stă în loc lucrurile au felul lor de a rămâne neschimbate, de a te răni chiar și după atâta amar de vreme. Îmi revin în minte tot felul de episoade marcante, care se succed atât de rapid încât am impresia că mă aflu într-un cinematograf privind la filmul vieții mele. Nu este ușor de privit așa ceva. Și nici de înțeles. Cu toții suferim și cu toții greșim, mi-a spus odată un bun prieten care încerca să mă consoleze. Auzeam cuvintele lui dar nu le pricepeam mesajul. Mult mai târziu am învățat că dincolo de proprietățile lor, cuvintele au felul lor tainic de a rezona în mintea și în sufletul tău. În clipele cele mai grele îmi reveneau în minte, tulburătoare, cuvintele lui . Îmi spun adesea că ele au fost aducătorul de pace și armonie în interiorul meu. Ce minunat este să ai asemenea prieteni și ce miracol să ai pe cineva în viața ta căruia să i te poți destăinui fără jenă sau temeri. Îmi este destul de greu să mă confesez . Mă tem de critici, de gânduri negative la adresa mea, de vorbe urâte. Cred că în sinea mea întotdeauna m-am temut de oprobriul public deși nu o arătam fățiș. Încercam să par o femeie îndrăzneață și sigură pe alegerile ei. Dar nu eram așa. Cei care m-au acceptat în jurul lor au înțeles repede ce fel de persoană sunt și mi-au întins mâinile în semn de sprijin. Din acel moment am prins curaj și am devenit persoana care pretindeam a fi. Oricum, nu a fost deloc ușor să ating acel prag. Dar, am reușit într-un sfârșit. Gustul amar pe care îl am este din cauza faptului că niciodată nu am putut să-mi uit propriile greșeli. M-au urmărit , ca niște iubite fidele , tot drumul . Nu m-au lăsat să le abandonez așa cum am procedat cu trecutul meu. Acum înțeleg că de fapt chiar dacă fugi de trecut, de ceea ce ai fost cândva nu vei reuși niciodată să-l lași în urmă. Vei fi mereu o parte din ceea ce ai fost, în ciuda schimbărilor pe care ți le rezervă viața. Iată, că la distanță de câteva luni, am înțeles că fuga mea a fost inutilă. Că vrând să uit , să renunț, m-am mințit pe mine însămi , m-am rănit și m-am autoiluzionat. Nu încerc să-mi găsesc scuze. Ar fi prea penibil. Dar , stând la o mică șuetă cu timpul, cu trecutul găsești fisuri în prezentul pentru care ai luptat. Și constați , că întreaga ta luptă, întreaga ta construcție stă să se prăbușească sub greutatea regretelor și a temerilor tale. Când o să ajungem la concluzia că trecutul va face parte inevitabil din prezent și din viitor o să reacționăm altfel. O să luam alte decizii. O să ne oprim din fugă și o să privim totul cu alți ochi. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s