Colacul de salvare

Imagine

Mă agăț de un gând ca de o rază de speranță binevenită. În momente dificile, când pur și simplu nu știu care va fi următorul pas , aștept liniștită să-mi răsară în suflet un gând complet nepotrivit, dar un gând optimist. Nu știu cum altfel să depășesc acea clipă în care simt ca și cum ar fi înghețat totul în jur, acel moment, acea secundă interminabil de lungă. Deciziile trebuie luate. Indiferent de starea sau temerile noastre. De aceea , pentru mine cea mai bună variantă este limpezirea minții, reîmprospătarea sufletului. Dacă interiorul este îmbâcsit cu regrete, dezamăgiri, vise nerealizate atunci ne va fi imposibil să găsim soluția potrivită momentului în care ne aflăm. Dacă mintea este prea obosită, prea tulburată, tot ce putem face este să dăm naștere unor emoții pozitive. De ce să nu credem că vom lua cea mai bună decizie ? De ce să nu credem că vom fi în stare de lucruri mărețe, că ne vom realiza visele, că vom întâlni fericirea ? De ce să nu credem în povești cu final fericit , în basme cu feți frumoși și în dragostea adevărată, de ce să nu credem în răsărituri de soare eterne ? 
Nu putem spune că totul e roz, dar nici că totul este cenușiu. Uneori, privite din unghiul potrivit, lucrurile pot părea deosebite, colorate, optimiste. Uneori, dacă știm să privim și cum să o facem , viața se va transforma sub ochii noștri dintr-o povară într-un dar extraordinar. Și atunci, de ce să nu … ?

One thought on “Colacul de salvare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s